Obiceiuri și costume tradiționale la final de an școlar

Obiceiuri și costume tradiționale la final de an școlar
FOTO: Obicei de nuntă, prezentat de elevi la Școala Gimnazială Ibănești Pădure, ciclul primar


Cântecele, „Alunelul”, obiceiurile de nuntă, strigăturile, aruncarea cununilor de Sânziene peste casă, descântecele la oi și jocurile au răsunat la serbarea de final de an, la Școala Gimnazială Ibănești Pădure, ciclul primar (Isticeu).

A fost mai mult decât o festivitate de încheiere de an, a fost o adevărată sărbătoare a obiceiurilor, a costumelor tradiționale, a copiilor și dascălilor deopotrivă. Iar lucrul acesta a fost simțit de toți cei prezenți.

Au  fost momente pline de emoție pentru toți cei prezenți – elevi, părinți și cadre didactice. Îmbrăcate în costume tradiționale, învățătoarele au cântat și dansat alături de cei mici, într-un program comun care a inclus grădinița, clasa pregătitoare și clasele 1 -3, având ca temă tradițiile locului, un program pentru care s-a muncit din greu și care a cerut răbdare și perseverență de ambele părți, elevi – învățătoare.

Mâna de dascăli –  un grup mic, dar solid, unit și talentat – a reușit un lucru minunat: doamnele acestea i-au făcut pe copii să se bucure sincer de jocurile, strigăturile pe care le-au prezentat și să fie mândri că ne pot împărtăși cântecele și obiceiurile tradiționale. Iar entuziasmul li se citea pe fețe.

Felicitări copii și să aveți o vacanță frumoasă! Vă mulțumim – vouă și celor care vă îndrumă!

GALERIE FOTO