Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Politica de utilizare a cookie-urilor | Protectia datelor cu caracter personal

Pe urmele regilor, pe Valea Gurghiului

Pe urmele regilor, pe Valea Gurghiului
FOTO: Prințul Eduard de Wales, viitorul rege englez Eduard al VII-lea, și prințul Rudolf al Austriei la vânătoare pe domeniul de la Gurghiu, în 1888.


Când a zărit cerbul înaintând liniștit, tânărul prinț a lăsat deoparte pușca de vânătoare și și-a luat aparatul de fotografiat. L-a surprins bine, fotografia fiind chiar reușită, după cum povestește August R. von Spiess, directorul Vânătorilor Regale și autorul monografiei “Gurghiu. Domeniul regal de vânătoare în trecut și astăzi”.

Era toamna lui 1936, iar prințul moștenitor Mihai, în vârstă de doar 15 ani, se afla la Lăpușna, în sezonul boncănitului cerbilor, alături de tatăl său, Regele Carol al II-lea, de prințul Friedrich von Hohenzollern, prințul Wilhelm zu Wied, prim-ministrul Tătărescu și directorul general al băncii de asigurări din Cluj. Ca în fiecare toamnă, trenul Curții Regale adusese oaspeți de seamă la Reghin. 

Toamna se adună oaspeții regali 

“Ca în fiecare an de la începutul domniei Majestății Sale, pentru regele Carol al II-lea al României sfârșitul lui septembrie este perioada în care înalții săi oaspeți se adună în noul castel de vânătoare Lăpușna din fondul regal Gurghiu, fie pentru goana la urși și mistreți, dacă vremea fructelor sălbatice o permite, fie pentru a-și potoli patima de a vâna nobilul cerb", nota August R. von Spiess în anul precedent, într-un articol publicat în presa de specialitate a vremii, inclus în “Gurghiu. Domeniul regal de vânătoare în trecut și astăzi”. În acea toamnă, după ce trenul regal a ajuns în Reghin, pe data de 24 septembrie 1935, regele Carol al II-lea și suita sa au traversat cu mașina Reghinul și s-au îndreptat spre Gurghiu, unde a avut loc un moment special, și anume ceremonia de dezvelire a unui bust al regelui Ferdinand. 

"După încheierea festivității, Majestatea sa împreună cu suita au ajuns, după o oră de mers cu mașina în ritm susținut, la castelul de vânătoare Lăpușna, așezat în mijlocul unei văi înconjurate de pădure, la confluența râurilor de munte Creanga Albă, Lăpușna, Săcuieni și Sebeș". În suita regelui se aflau principele Friedrich von Hohenzollern, vărul său, și consilierul său montan Weisshan, renumit alpinist, principele Wilhelm zu Wied, prințul moștenitor Mihai, primul ministru Tătărescu și ministrul Finanțelor Inculeț, mareșalul Curții, Generalul de divizie Ilasievici și Marele Maestru al Vânătorilor Regale, Anton von Mocsony. 

Cu câțiva ani înainte, în toamna lui 1933 îi invitase la fondul Gurghiu-Lăpușna, cu aceeași ocazie, pe sora lui, regina Maria (Marie de Hohenzollern-Sigmaringen) și pe soțul acesteia, regele Alexandru al Iugoslaviei.

Prințul Rudolf al Austriei pe Valea Gurghiului

Locuitorii acestor ținuturi erau obișnuiți să primească astfel de vizite. În urmă cu vreo cinci decenii, principele moștenitor Rudolf de Habsburg, fiul împăratului Franz Joseph I al Austriei, venea constant în aceste locuri și la castelul din Gurghiu. Cutreiera pădurile și văile îmbrăcat într-un costum vânătoresc din zona Steiermark, cu pantaloni scurți din piele de capră neagră și jachetă scurtă într-o companie aleasă, formată din prinți, baroni, conți, oficiali de la curte și alături de prietenul lui, contele Samuel Teleki, care în 1871 luase în arenda domeniul de vânătoare de la Gurghiu. În octombrie 1888, a venit la vânătoare însoțit de Eduard de Wales, cel care urma să devină regele englez Eduard al VII-lea și de arhiducii Otto și Friedrich. Însuși tatăl lui, împăratul Franz Joseph, făcuse o donație pentru pădurarul Dumitru Vețian, despre care aflase că fusese rănit de moarte de un urs, întâlnirea cu acesta fiind soldată cu răni grave la cap, mâini și cu picioare sfâșiate. 

"Vreau să rămân în apropierea cocoșilor, chiar de-ar fi să dorm pe cetină de brad!" - regele Ferdinand al României

22 septembrie 1925. Era o dimineață senină când trenul regal a intrat la ora 8:00 în stația Reghinul Săsesc. Regele Ferdinand al României era însoțit de Marele Maestru de Vânătoare, Excelența Sa Anton Von Mocsony, de medicul personal dr. Mamulea și, până la încărcarea bagajelor în trenul forestier, au servit micul dejun. Apoi au pornit la drum, de-a lungul râului Gurghiu, spre colonia de case de lemn Lăpușna, aflată la 42 km depărtare. Acolo, la gura văii Sebeșului, la postul de jandarmerie, au coborât din tren și au continuat drumul de patru kilometri cu mașina până la casa de vânătoare Sebeș.

Regele Ferdinand a venit în numeroase rânduri în munții și pădurile Gurghiului, numite de von Spiess în repetate rânduri un "El Dorado vânătoresc", aducând cu el oaspeți de seamă. Poposesc aici nepoții săi, prinții Friedrich și Franz Josef de Hohenzollern-Sigmaringen, regele George al Greciei, principele regent Nicolae al României. Vine des și regina Maria a României cu o suită aleasă, încă din perioada în care castelul de vânătoare de la Lăpușna este în construcție pentru a se sfătui cu arhitectul ceh Karel Liman asupra amenajării castelului și a parcului înconjurător. Regele Ferdinand nu era un om mofturos și, în timpul ieșirilor la vânătoare, nu refuza condiții dificile. "Vreau să rămân în apropierea cocoșilor, chiar de-ar fi să dorm pe cetină de brad!", a răspuns hotărât regele Ferdinand când, după trei ore de mers călare, a fost întrebat dacă nu ar prefera să se cazeze la o casă de vânătoare destul de confortabilă decât într-o colibă ciobănească, își amintește directorul Vânătorilor Regale.

Oamenii și întâmplările locului 

Figurile ilustre de prinți, regi, conți, baroni și alte personalități care au poposit prin aceste locuri (fără a fi uitați Horthy Miklos, Nicolae și Elena Ceaușescu, I. Gh. Maurer) lasă loc însă și oamenilor locului în monografia lui von Spiess. Așa cum este bătrânul Nechita Bloș, vajnic vânător de urși, născut într-o familie în care tatăl, bunicul și frații erau vânători de urși și, cu siguranță, vânători de urși urmând să devină și fiii lui. "Bătrânul Nechita a fost un mare vânător de urși. Îi vâna cu o pușcă simplă, cu cuțitul și cu securea. Era un om foarte puternic, gâtul îi era ca de taur, iar capul îi era ca de Jupiter", spune von Spiess. Și cu altă ocazie: "Este un om solid, musculos, care dacă s-ar lua la trântă cu ursul, cu siguranță l-ar birui. Pletele zbârlite din fruntea capului erau negre cu câțiva ani în urmă, după spusele oamenilor, petecul acela din vârful capului s-a albit în câteva minute în urma luptelor cu fiara (...) Portretul este al unui om cu o puritate care se regăsește doar în zona muntelui, fețe care merită desenate și puse pe cărți de vedere și reviste".

Povestea lui Gliga Vasile Drăgan din Ibănești, paznicul contelui Samuel Teleki, este de-a dreptul dramatică, fiind un țăran - vânător care a dat din întâmplare peste un urs provocat de câini ciobănești. "La 15 noiembrie 1893, Gliga Vasile Drăgan a mers în zona Blidireasa de pe teritoriul de vânătoare Ibănești, arendat de conte. Urcând aici, a întâlnit o turmă de oi și l-a întrebat în treacăt pe ciobanul care păzea turma dacă nu cumva a văzut vreo urmă proaspătă de urs. Acesta i-a zis că urme de urși nu a văzut, dar de mistreți există o mulțime. Așa că a mers mai departe la deal. După ce a urcat vreo 400 de pași, a auzit deodată câinii de la turmă lătrând și lătratul se apropia tot mai mult spre el. Gliga se afla tocmai într-o șa a muntelui, înconjurată de stânci, care dădea într-un desiș de fagi. De acolo a ieșit vânatul fugărit de doi câini. Crezând că e un mistreț, a rămas locului pe trecătoare, când deodată a apărut gâfâind un urs de mărime mijlocie." Ursul a mers direct la el, l-a atacat și l-a trântit la pământ. Și-a pierdut cunoștința și când și-a revenit a văzut că ursul îl lăsase în pace și că se îndepărta agale, tot uitându-se către el. Cumva-cumva a reușit să se târască spre vale, și a primit ajutor de la cioban și niște tăietori de lemne". Fotografia acestuia, care-l înfățișează mutilat de urs (inclusă în galeria foto), a fost prezentă în acea vreme la Expoziția de Vânătoare de la Viena.

Toamna a adus prima ninsoare a anului 1871, dar și primul cerb! Până atunci nu se văzuseră prin locurile acestea cerbi, așa că atunci când au apărut primele urme, s-a crezut că e vorba de mistreț! Dar când a mers pe urme, pădurarul Dumitru Vețian, a văzut că presupusul mistreț mâncase mugurii de pe o creangă de stejar de înălțimea unui om. Nu a știut ce să mai creadă. Mult timp a continuat să observe urmele și locurile unde păscuse animalul, până când i-a venit în minte că nu poate fi decât urmă de cerb, a unui animal despre care știa până atunci numai din auzite...

- Sursă de informații și fotografii: "Gurghiu. Domeniul regal de vânătoare în trecut și astăzi", de August R. von Spiess. 

- Monografia “Gurghiu. Domeniul regal de vânătoare în trecut și astăzi” a fost publicată în 1928, în Sibiu. Lucrarea a fost tradusă și publicată recent la editura Honterus și în limba română, fiind completată cu articolele scrise de autor pe această temă pentru publicațiile vremii și după 1928.