Echipa medicală este formată din pneumolog, medic internist, cardiolog, gastroenterolog și asistentă medicală (pentru recoltări în vederea efectuării analizelor). Investigațiile medicale pe care aceștia le realizează sunt ecografie, EKG, spirometrie - funcție pulmonară.
"Am vrut să venim atât în ajutorul persoanelor care se confruntă cu probleme de sănătate, cât și al celor care doresc o evaluare a stării generale, cu o echipă de specialiști care să ofere consultații și investigații care acoperă mai multe specializări", spune Marius Cristian Gliga, viceprimarul comunei, inițiatorul acțiunii.
Durata consultației variază în funcție de dificultatea cazului: de la 15 minute în cazul pacienților care au făcut deja investigații și analize, dorind o reevaluare a stării de sănătate, dar pot fi și mai lungi și complexe, în cazul celor care suferă de una sau mai multe afecțiuni, au un istoric al bolii, un tratament prescris și vin cu investigații anterioare, situație în care se impune o consultație mult mai amănunțită.
În prima zi a acțiunii, consultațiile s-au desfășurat în Ibănești și urmează sa aibă loc și în Ibănești Pădure, Dulcea și Isticeu. Serviciile medicale, oferite prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, se acordă pe bază de înscrieri și programări la sediul Primăriei Ibănești sau telefonic, la numărul 0265.538.300. Persoanele programate sunt rugate să aibă asupra lor cardul de sănătate și cartea de identitate.
Povestea de seară
Zilnic După ora 17.00Festival de pricesne, 1 martie, Ibănești
1 Martie 16.00Spectacol de Crăciun, organizat de Școala Gimnazială Ibănești
19 Decembrie 2019 16.00Aniversare Asociația Comunelor Europene
august 2019 13:00Duminică, 20 octombrie, spectacol dedicat persoanelor vârstnice - Căminul Cultural din Ibănești Pădure, de la ora 13.00
20 Octombrie 2019 13:00Festivalul Văii Gurghiului, 2019
16-18 August 2018 După ora 17.00"Sunt suflet în sufletul neamului meu" - concurs de recitare poezie patriotică, Ibănești, ediția a II-a
14 mai 2019 13:00Festivalul de pricesne și cântări bisericești, ediția 2019
10 martie 2019 16.00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2018
26 Decembrie 2018 16:00Centenarul Marii Uniri, 1918-2018!
30 Noiembrie 2018 12:00Duminică, 14 octombrie 2018, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
14 Octombrie 2018 13Festivalul de pricesne și cântări bisericești
18 Februarie 2018 16:00Festivalul Văii Gurghiului
17-19 August 2018 După 17.00Duminică, 1 octombrie 2017, spectacol dedicat persoanelor vârstnice
1 Octombrie 2017 14:00Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă 2017
26 Decembrie 2017 16:00