Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Politica de utilizare a cookie-urilor | Protectia datelor cu caracter personal

Concursul multidisciplinar de creație "Ion Creangă", Ibănești, ediția a VIII-a, 18-19 aprile 2019

Concursul multidisciplinar de creație "Ion Creangă", Ibănești, ediția a VIII-a, 18-19 aprile 2019
FOTO: Participanții la concursul multidisciplinar de creație "Ion Creangă", 2019


"Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii.

Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor." (Ion Creangă, "Amintiri din copilărie")

Târgul, pupăza din tei, scăldatul, mersul la cireșe, punguța cu doi bani, ursul păcălit de vulpe s-au regăsit în creații înscrise în concursul Ion Creangă pline de culoare și imaginație, inspirate de personalitatea și opera îndrăgitului Ion Creangă, de năzdrăvăniile copilăriei și Humuleștiul natal. Copaci înfloriți, cu flori din hârtie creponată, pietricele, pene, mărgele, dopuri de plută, tot felul de materiale năstrușnice de lucru, case cu acoperișuri de paie sau mușchi, construite și modelate cu măiestrie din lut, lumi miniaturale cu omuleți de jucărie sau din plastilină, ba și un iarmaroc din care nu lipsește bodega - sunt doar câteva exemple din creațiile înscrise în concurs și expuse în Căminul Cultural din Ibănești. Acestora li s-au adăugat și lucrări din străinătate, inspirate din literatura pentru copii locală. 

Mai mult decât un simplu concurs, evenimentul a fost și un prilej de legare de prietenii. Sosiți în Ibănești în ziua precedentă festivității oficiale de jurizare și de premiere, elevii și cadrele didactice din Ideciu de Jos și Crăciunești au fost întâmpinați la Școala Gimnazială Ibănești. După ce au făcut cunoștință și mai mulți elevi din Ibănești le-au făcut un tur al școlii, au plecat spre tabăra de la Lăpușna, pe drum oprindu-se pentru a li se prezenta locuri emblematice ale comunei noastre: au vizitat satul alegoric de la Fâncel, păstrăvăria de la Lăpușna, bisericuța de lemn de la Lăpușna, au poposit puțin la Castelul Lăpușna și, în final, au ajuns la destinație unde, în scurt timp, au început jocurile de tabără.

Concursul multidisciplinar de creație Ion Creangă, organizat de Școala Gimnazială Ibănești, s-a bucurat de o participare numeroasă: 163 de creații expuse pentru jurizare, plus 38 de lucrări expuse, fără jurizare, reprezentând lucrări trimise din zece județe și 46 de școli (secțiunea I), 59 de lucrări înscrise în concurs de către 84 de cadre didactice cu tema „Importanţa cunoaşterii inteligenţei emoţionale a propriilor noştri elevi” (secțiunea a II-a) și 95 de elevi au participat, direct sau indirect (au trimis înregistrarea interpretării), la secțiunea de interpretare vocală și instrumentală desfășurată pe data de 19 aprilie. Pe lângă aceștia, amintim și participarea internațională la secțiunea de creație: Lituania (17 lucrări), Croația (o lucrare), SUA (o lucrare) și Spania (o lucrare). Concursul are drept scop "valorificarea potențialului creativ al elevilor, creșterea interesului pentru activitatea de cercetare și creație, implicarea elevilor în promovarea valorilor naționale, cât și cunoașterea culturii și identității altor țări", spune Ingrid Dan, directoarea Școlii Gimnaziale Ibănești.

Printre oaspeții care au admirat atât lucrările expuse (diplomele urmând să fie trimise câștigătorilor), cât și evoluția tinerilor artiști care au urcat pe scenă (diplomele au fost acordate direct la secțiunea interpretare), s-au numărat Ioan Macarie, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Ioan Săcărea, președintele Sindicatului din Învățământ "Spiru Haret" - Mureș și Maria Rezi, prim-vicepreşedintele sindicatului "Dacă citiți puțin despre Ion Creangă, el este perceput un pic ca un om ursuz și închis în sine, dar nu este un om și un scriitor atât de aplecat asupra lumii tradiționale, care să ne aducă atâta emoție și trăire sufletească precum Ion Creangă. Nu putea să se desfășoare acest concurs decât numai și numai la țară, cu copii atât de frumoși ca ai dumneavoastră - atât din Ibănești, cât și din celelalte zone din care ați venit - și constat cu mare bucurie că este și un concurs internațional. Eu vă mulțumesc tare mult pentru că îl iubiți pe Ion Creangă!", a spus Ioan Macarie.

Câștigătorii secțiunii de interpretare 

Grădiniță

Grup vocal GPP Nr 4, Reghin (grupa mijlocie)

Ciclul primar

Premiul special al juriului: Petra Alexandra, cls. a III-a – Școala Generală Nicolae Bălcescu, Tg Mureș

Premiul I: Grup vocal, clasele pregătitoare, I și a III-a – Școala Primară Cașva, Gurghiu, Bocoș Nicoleta, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Batoș

Premiul II: Grup vocal "Clopoțeii muzicali", cls. pregătitoare – Școala Gimnazială Al. I.Cuza, Tg Mureș

Premiul III: Ciontea Nicoleta Alexandra, clasa a III-a, Școala Gimnazială Goreni, grup vocal, clasa a III-a, Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Tg Mureș

Mențiune: Grup vocal cls II-IV – Școala Gimnazială Glăjărie, Gurghiu; Feurdean Daria – Școala Gimnazială Nazna

Ciclul gimnazial

Premiul Special al Juriului: Centrul școlar pentru educație incluzivă, Nr. 1, Tg Mureș

Premiul I: Silvășan Ștefania, clasa VI-a, Școala Gimnazială Al. I.Cuza, Tg Mureș, Borda Raluca, cls. a VIII-a, Școala Gimnazială Ideciu de Jos

Premiul II Grup vocal, cls. a V-a, Școala Gimnazială Crăciunești

Premiul III  Rapsodii de primăvară, cls V-VIII, Școala Gimnazială Ideciu de Jos

Mențiune Tamba Darius, clasa a VIII-a, Liceul Tehnologic "Vasile Netea", Deda.

Parteneri: Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, toate unitățile de învățământ participante, Primăria și Consiliul Local al Comunei Ibănești, Charta Comunităților Rurale din Europa, Asociația Ibănești Orizonturi Noi, Biblioteca Comunei Ibănești.

Sponsori I.I. Chirteș Uricea, Asociația Ibănești Orizonturi Noi, Asociația Izvor de Viitor, SC Paul Forest SRL, SC Redesign Sinteni SRL, Chirteș Mihaela, Popa Radu, Dan Marinela, Roman Adriana, SC Simimpex SRL, SC Turidan SRL, Dan Mirela, SC Relvas Com SRL, Profi Loco Ibănești, Primăria și Consiliul Local Ibănești, Sindicatul Spiru Haret, părinții, elevii și cadrele didactice ale școlilor de pe raza comunei Ibănești.